La început de gustar 1991 era organizat, în premieră pentru Piatra-Neamţ şi pentru judeţul Neamţ, Festivalul internaţional de folclor „Comorile Ceahlăului”. O ocazie oferită grupurilor care promovau portul, cântul, obiceiul, tradiţia locurilor din care proveneau de a se întâlni unele cu altele, de a oferi locuitorilor ţinutului nostru prilejul de revedea şi reauzi – pentru cei de o anumită vârstă, mai familiarizaţi cu folclorul – sau de a lua pentru prima dată contact cu comorile moştenite din vechime.
Un jurnalist al acelui timp – august 1991 – reţinea, cu mult umor, pentru posteritate imagini care, privite acum, au o anumită doză de arhaism. Ieri după-amiază, principalele străzi ale oraşului au devenit amfiteatru în aer liber. Parada formaţiilor participante la Festivalul Internaţional de Folclor a stârnit curiozitate şi uimire. Armeni, italieni, spanioli, turci – dintre cei adevăraţi (ne aducem aminte de turcismele şi turcăraia care ne invadase atunci? n.a.) – au adus cu ei nu numai costumele populare, ci şi folclorul zonei din care veneau. Pentru două ore, oraşul Piatra-Neamţ a fost o scenă deschisă cu spectatori de toată seama. Gospodinele au ieşit, cu cratiţele în mână, pe trotuare se găseau târgoveţi cu plasele goale, dar şi trecători care au uitat pe moment de unde veneau şi încotro mergeau. Prezenţi, pe şosea erau şi organizatori transpiraţi de căldură, de emoţie, de importanţă.
Începutul a fost foarte greu. Au fost chemate pentru prima ediţie formaţii din Franţa, Belgia, Elveţia, Spania, Iugoslavia (acolo unde tocmai izbucnise războiul!), Mexic şi Republica Moldova. Dar, cum bani nu erau pentru cultură (vă sună cunoscut?!), iar tranziţia societăţii româneşti era abia la început, posibilităţile organizatorilor erau minimale. A fost astfel nevoie ca, pentru a asigura cazarea oaspeţilor de peste hotare, să se apeleze la bunăvoinţa a patruzeci de familii din oraş care s-au obligat să se achite de sarcina cazărilor (!). De ale gurii făcându-se rost de pe la alţi binevoitori (a se citi nişte patroni cu dare de mână). În aceste condiţii nici nu-i de mirare că francezii, împreună cu vecinii belgieni şi elveţieni, au spus „pas”. Iar din cauza conflictului armat din perimetrul fostei Iugoslavii, atât sârbii, cât şi spaniolii nu au mai plecat de acasă.
Rămaşi doar cu Mexicul şi cu Moldova, organizatorii au beneficiat, pentru succesul primei ediţii, de aportul formaţiilor artistice născute şi crescute în „focul” Cântării României. Au dansat atunci, sub emblema Comorilor Ceahlăului artişti amatori din Gârcina, Negreşti, Stejaru (de aici au venit un grup de bătrâni a căror medie de vârstă, reţine presa vremii, era de şaizeci şi opt de ani) şi de la Clubul Copiilor din Roman.
Strădaniile nu au fost în van. Miile de spectatori din Piatra, Roman, Bicaz, Târgu Neamţ, Borleşti, Tămăşeni, Piatra Şoimului, Pipirig ori Bicaz-Chei au primit cu mare receptivitate noua propunere culturală. Iar, la final de ediţie, directorul grupului MACUILXOCHITL (venit tocmai din Mexico City), Armando Fernandez, spunea, declarându-şi mulţumirea de a fi fost părtaş timp de o săptămână la „bucuria folclorului lumii”, că: am venit aici pentru a vă cunoaşte ţara, cultura, tradiţia. Despre România am aflat câte ceva urmărind revoluţia voastră la televizor. De atunci am o curiozitate, aceea de a descoperi România, lucru care s-a întâmplat în aceste zile. De asemenea, am venit aici şi pentru a vă aduce, la schimb, împreună cu mesajul de prietenie, cultura noastră.