Participanți - Ediții

Ediția a XVI-a (1-6 august 2013)

Participanți

Ansamblul folcloric “KITKA” activează din 1975. “KITKA” a prezentat cultura populară a Macedoniei prin spectacole extinse de cântece şi dansuri prezentate de solişti, grupuri vocale şi orchestră, cu costume şi instrumente originale şi autentice, precum şi trei grupuri de dansatori (grupaţi în funcţie de vârstă) în: Macedonia, Italia, Germania, Olanda, Serbia, Polonia, Franţa, Rusia, Bulgaria, Republica Moldova, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Turcia, S.U.A., România, Ucraina, Slovenia, Georgia, Grecia, Israel, Austria, Slovacia, Suedia, Canada, Portugalia, Ungaria, Japonia, Spania, Lituania, Cipru, Albania.
Spectacolele, vioiciunea şi originalitatea dansurilor populare, dinamismul, frumuseţea şi armonia ritmului, costumele tradiţionale, precum şi coregrafia impresionantă, sub conducerea artistică a domnului Stojko Mitkovski, au avut ca rezultat câştigarea titlului de laureat la multe festivaluri.
“KITKA” este de asemenea organizatorul unui important Festival Internaţional de Folclor “Istibanjsko Zdravozivo”, festival care are loc în fiecare an, în a doua jumătate a lunii septembrie. Aproximativ douăzeci de ansambluri folclorice de copii şi tineri din întreaga lume participă la acest festival.
Festivalul este membru al organizaţiilor internaţionale de folclor I.O.V. şi C.I.O.F.F.

Grupul folcloric “Agios Ioannis” de la Meteora Polichni, Municipalitatea Pavlos Melas a fost înfiinţat în 1995. Polichni este parte a municipalităţii Pavlos Melas, una dintre acestea fiind şi oraşul Salonic, care este situat în nordul Greciei şi este al doilea mare oraş grecesc.
Este un grup destul de activ care a avut spectacole atât în Grecia cât şi în Franţa (2000 şi 2008), Ungaria (2004 şi 2009), Turcia (2005), Italia (2006), România (2007), Republica Cehă (2011), Serbia (2012). De asemenea, Ansamblul a susţinut spectacole pentru Televiziunea greacă.
Ansamblul doreşte să cultive tradiţia şi în special dansul, care reflectă emoţiile precum şi aspecte particulare ale vieţii. În plus, urmăreşte perfecţionarea în arta dansului care este legată de cultură şi reprezintă cadrul societăţii şi economiei şi, nu în ultimul rând doreşte să revigoreze această artă, legând-o de viaţa modernă.
Costumele populare sunt autentice şi originale, din toate zonele Greciei, având culori şi broderii încîntătoare, costume care respectă tradiţia veche, în timp ce instrumentele muzicale – lira, cimpoiul, ţambalul, clarinetul, lăuta, vioara – susţin melodios spectacolele, prezentând forma totală a tradiţiei folclorice greceşti.
Din repertoriul Ansamblului fac parte dansuri din diferite regiuni ale Greciei – Macedonia Centrală, Tracia de Vest, Ipiros şi Tesalia. În plus, trebuie menţionate hasapiko şi sirtaki.

Havsa este un district al provinciei Edirne din Turcia, provincie situată în Tracia de Est, de-a lungul graniţei cu Grecia şi Bulgaria. Oraşul Edirne – cunoscut şi ca Adrianopol – a fost capitala Imperiului Otoman între 1365 şi 1453, înainte ca oraşul Constantinopole (Istanbul) să devină noua capitală a Imperiului. Districtul Havsa a fost întemeiat de romani în anul 3000 î.Hr. Sub cea dintâi denumire – Niki – a fost recunoscut mult timp ca locaţie de relaxare pentru romani şi bizantini.
Repertoriul Ansamblului Folcloric Havsa Belediyesi cuprinde dansuri din Kırklareli. Conducătorul grupului este Gürkan Güzelharcan, iar directorul artistic este Derya Uz.
Grupul, care are peste o sută de dansatori, a fost fondat în 2009 şi este, de atunci, unul de top în provincia Edirne, primind deseori recunoaşterea valorii sale în finalele concursurilor locale de dans folcloric. Grupul a fost invitat, de asemenea, la festivaluri în străinătate: Ungaria – 2009, Bulgaria – 2010 şi Bosnia – 2011.

Centrul academic de cântece şi dansuri populare ,,ISKRA” este un simbol al folclorului, tradiţiei şi culturii muntenegrene. Ansamblul este un ambasador adevărat al Muntenegrului şi prezintă o tradiţie culturală şi turistică bogată atât acasă, cât şi în străinătate. Ansamblul ,,ISKRA”, cu ale sale costume unice şi numeroase spectacole, este un muzeu călător al istoriei muntenegrene. Este moştenirea materială şi imaterială care, aşa cum spun oamenii, reprezintă o parte importantă a ţării.
Formarea ansamblului a fost de mare importanţă şi calitatea acestuia a fost confirmată la prima apariţie a grupului în Macedonia, atunci când graniţele au fost depăşite. Membrii ansamblului au câştigat premii pentru coregrafia prezentată ,,Crna Gora” la Festivalul din Macedonia. Succesul în muncă al ansamblului a fost dovedit de multe ori prin numeroasele premii şi distincţii obţinute pentru spectacole de caritate oferite pentru copiii cu nevoi speciale. ,,ISKRA” a participat la multe concerte, pe multe scene, acasă şi în străinătate, spectacole care au fost privite de peste douăzeci de mii de spectatori.
Repertoriul ansamblului ,,ISKRA” constă în cele mai bune dansuri şi cântece folclorice, cum ar fi: ,,Crna Gora živi plamen” (Muntenegro – flacăra vie), ,,Bokeljske igre – primorje” (Dansul râului Bokelj), “Albanska svita” (Escorta albaneză), “Bosilegradsko krajište”, “Vrsuta, Đurđevdanske igre”, “Pirot”, “Dračevka”.

În Bazinul Carpatic, în Ţinutul Ciucului, dansul a devenit extrem de important prin rolul său de formare a comunităţii, mulţumită căruia conştiinţa naţională s-a reevaluat.

În cadrul acestei mişcări, la înfiinţarea sa în 2000, Ansamblul de dans popular „Vadvirágok” şi-a asumat rolul de a păstra şi promova tradiţiile secuilor din Transilvania. Tezaurul coregrafic al formaţiei provine din Ţinutul Trei Scaune, Depresiunea Ciucului, Odorheiu Secuiesc, Valea Nirajul, Valea Mureşului, Ţara Călatei. Ansamblul prezintă tradiţiile de dans popular maghiar ale diferitelor regiuni din Bazinul Carpatic îmbogăţind repertoriul cu dansurile populare ale naţiunilor conlocuitoare (români, saşi).

Ansamblul „Vadvirág” s-a format în anul 2000. Inițial, a fost alcătuit din elevii liceului din comună. În prezent, Ansamblul folcloric este instruit de Kosa – Kovács Levente şi numără peste 70 de copii şi tineri care doresc să înveţe, să păstreze obiceiurile şi tradiţiile populare. De-a lungul timpului, acest Ansamblu a participat la multe evenimente, spectacole de dans, expoziții, zilele orașelor și ale satelor în ţară şi în străinătate (Balaton, Újszász, Bogyiszló, Budapesta). Misiunea ansamblului este păstrarea tradițiilor și învățarea dansurilor populare din Transilvania.

Acum 35 de ani, la Sarighiol de Deal (judeţul Tulcea) a luat fiinţă Ansamblul Folcloric Aromân de cântece şi dansuri, format din 40 de tineri entuziaşti, dansatori, solişti vocali şi instrumentişti.
Conducătorul ansamblului, Dumitru Caimacan, profesor drd. inginer şi director de şcoală, s-a identificat din primele momente cu visele şi aspiraţiile noului colectiv.
Personalităţi în domeniu (Tita Sever, Elise Stan, Gheorghe Baciu, Emilia Comişel şi mulţi alţii) au apreciat elogios, în decursul anilor, interpretarea artistică şi autenticitatea Ansamblului, în spectacole sau festivaluri judeţene, naţionale şi internaţionale. Formaţia a evoluat pe numeroase scene ale ţării (Bucureşti, Baia Mare, Bistriţa, Constanţa, Rădăuţi, Iaşi, Braşov, Zalău, Slatina, Tulcea, Botoşani, Suceava), precum şi în numeroase emisiuni culturale de radio şi televiziune.
În perioada anilor 2008- 2012, Ansamblul a susţinut peste 80 spectacole obţinând Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Folclor „Regele Brazilor”, Bistriţa Năsăud – Trofeul „Regele Brazilor” şi Marele Premiu la Festivalul „Serbările Deltei”. Ansamblul prezintă o suită de cântece şi dansuri aromâne vechi.
Director şi instructor al Ansamblului „Dor” este prof. Dumitru Popescu Caimacan iar Orchestra Ansamblului Folcloric „Baladele Deltei” este condusă de Ştefan Coman.

Un oraş construit în mijlocul câmpurilor fertile cu o bogăţie de izvoare minerale, cunoscute în întreaga lume pentru puterea lor de vindecare. Lanţul munţilor frumoşi şi natura minunată au transformat oraşul în Asclepion – centrul de sănătate al Imperiului Roman şi un loc favorit pentru recuperare şi odihnă pentru patricienii şi luptătorii romani.
“PAUTALIA” este denumirea ansamblului de dansatori înfiinţat în 1985.
Inspiraţi de talentul şi abordarea profesională a domnului Valentin Kenov – director artistic – dansatorii, cântăreţii şi muzicienii au învăţat secretele folclorului bulgăresc şi au crescut profesional.
Ansamblul “PAUTALIA” a participat la festivaluri regionale şi naţionale, obţinând premiul întâi şi devenind laureat. În anii următori, Ansamblul a avut turnee în ţară, dând concerte şi aducând bucurie şi căldură publicului din toate marile oraşe ale Bulgariei.
Înaltul profesionalism al Ansamblului “PAUTALIA” a fost recunoscut prin numeroasele invitaţii de participare la prestigioase festivaluri şi concerte în străinătate.
Arta ansamblului a înveselit sufletele şi a încălzit inimile publicului din Rusia, Ucraina, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Franţa, Komi, Italia, Grecia, Turcia, Liban, Macedonia şi Serbia.
Mesajul Ansamblului PAUTALIA este: Frumuseţea va salva lumea!

Tărâm legendar, Maramureşul, cu istoria sa păstrată în lemn şi cântece, reprezintă o comoară de vechi tradiţii folclorice şi povestiri. Una dintre comorile locului este Mara, care, la început, a fost doar o apă izvorând din Munţii Gutâi. Azi, Mara este un nume plin de faimă, o carte de vizită de cultură şi tradiţie pentru ţara noastră.
Premiile primite în concursurile la care a participat sunt o mărturie a calităţii şi dăruirii pe care le-a pus în slujba promovării culturii populare. Câteva exemple: Polonia (1968), Zagreb (Iugoslavia, 1970), Serbările Genevei (Elveţia, 1972), Ivano Francovsk (Ucraina, 1975), Dijon (Franţa, 1976) – “Discul de aur” şi “Colierul de Argint”, Festivalul de teatru folcloric Hamilton (Detroit S.U.A., 1979), Premiul “EUROPA” la Hamburg (Germania, 1991, Lefkada (Grecia, 1999), Cernache do Bonjardim (Portugalia, 2000), Pontinia, 2001, Petina, 2002 şi Castrovillari, 2003 (toate în Italia), Miranda de Ebro (Spania, 2004), Karditsa (Grecia, 2008)
Astăzi ansamblul are în componenţa sa cincisprezece perechi de dansatori, şase solişti vocali, cincisprezece instrumentişti şi rapsozi populari. Repertoriul Ansamblului „Mara” cuprinde suite de dansuri populare din Maramureş, Oaş, Lăpuş, Codru, Moldova, Someş, Bihor, Făgăraş. Obiceiurile prezentate sunt legate de anotimpurile şi muncile de peste an – „Tânjaua”, Stâna maramureşeană”, obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou.

Ansamblul folcloric “Cununa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” din Gilău, județul Cluj a fost înfiinţat în 1983. Generaţiile s-au schimbat de-alungul anilor, iar astăzi evoluează pe scenă copiii foştilor dansatori.
Menirea Ansamblului este aceea de a păstra valorile autentice ale folclorului românesc şi de a continua tradiţiile şi obiceiurile zonei.
În repertoriul Ansamblului se regăsesc jocuri specifice zonei Clujului, dar şi jocuri din alte zone precum: Bihor, Moldova, Oaş, Codru, Banat şi suite de pe câmpie. Repertoriul formaţiei cuprinde dansuri în care doar fetele se prind în joc (Crihalma şi Socăciţele), altele în care doar flăcăii se întrec în a-şi arăta priceperea şi talentul în ponturile jocului fecioresc. Specific zonei este, însă, jocul în pereche: băiat şi fată.
Ansamblul „Cununa Apusenilor” a fost invitat la numeroase festivaluri internaţionale de folclor: Ungaria, Belgia, Turcia, Italia, Portugalia, Ucraina, Grecia şi Polonia (Marele Premiu al Festivalului de tradiţii şi obiceiuri Bielsko-Biala, 2012). La toate aceste festivaluri internaţionale, Ansamblul a impresionat, fiind un adevarat mesager al României peste hotare, prin cele mai frumoase moşteniri ale neamului nostru: cântecul, jocul, obiceiurile şi portul popular.

Fondat în 1971, în Piatra-Neamţ, Ansamblul activează sub egida Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, instituţie finanţată de Consiliul judeţean Neamţ. În acest cadru îşi desfăşoară activitatea un grup folcloric de cântece şi dansuri tradiţionale, un grup de muzică tradiţională şi o formaţie de obiceiuri – ce reprezintă pe scenă cele mai frumoase jocuri de măşti care se întâlnesc numai în preajma sărbătorilor Crăciunului şi de Anul Nou (căiuţi, capra, ursul, mascaţi, colindători etc).
„Floricică de la munte”, care, prin tot ceea ce prezintă, conservă în cel mai înalt grad formele tradiţionale ale folclorului românesc, a fost prezent pe scena unor prestigioase festivaluri din Franţa, Italia (Sicilia şi Sardinia), Polonia, Grecia, Egipt, Bulgaria, Ungaria, Serbia şi Muntenegru, Austria, Finlanda, Belgia, Olanda, precum şi în România.
Încă de la fondare, formaţia artistică a câştigat premii naţionale şi internaţionale: Cracovia şi Zakopane (Polonia), Lovec şi Zavet (Bulgaria), Kikinda (Serbia), Champtoce şi Reims (Franţa), Quartu Santa Elena Sardegna (Italia), Katerini (Grecia) şi Adapazari (Turcia).